România Misterioasă-Misterul morții lui Ștefan cel Mare
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Misterul morții lui Ștefan cel Mare
Moartea Voievodului Ștefan cel Mare, survenită în anul 1504 rămâne și astăzi învăluit în mister. Atât medicii din perioadă, cât și istoricii au elaborat mai multe ipoteze în privința cauzei care a dus la moartea marelui voievod al Moldovei.
În ziua de marţi 2 iulie 1504, la orele 16.00, Ştefan cel Mare, se stingea din viaţă la venerabila vârstă de 71 de ani, în prezenţa boierilor şi a dregătorilor apropiaţi, a familiei, a urmaşilor săi, dar şi a medicilor care în zadar încercaseră să-i salveze viaţa, scrie adevarul.ro
Domnia lui Ştefan cel Mare a fost una glorioasă pe plan militar. A purtat 44 de campanii militare, dintre care a pierdut doar două. Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi moartea marelui voievod. Mai precis, o rană care nu s-a vindecat complet şi s-a redeschis către anii bătrâneţii. Rana ar fi căpătat-o după un asediu nereuşit din anii tinereţii. Este vorba despre campania din vara lui 1462 pentru cucerirea cetăţii Chilia, aflată în stăpânirea Ţării Româneşti, pe tronul căreia se afla Vlad Ţepeş.
Totodată, există şi alte opinii. De exemplu, majoritatea cronicilor medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod amintesc că era măcinat de o boală grea şi sâcâitoare. ”Arată bine la trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano, medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul moldovean.
În schimb, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest gen. Practic, din punct de vedere medical, guta sau podagra apare odată cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează şi se formează în articulaţii şi în jurul acestora. Apare la încheieturile picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este şi o afecţiune ereditară.
O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului, cu toate că nu are niciun fel de acoperire documentară. Insistenţa lui Ştefan cel Mare de a solicita în permanenţă doar medici veneţieni ridică, însă, semne de întrebare. Se presupune că Ştefan nu ar fi avut încredere în medicii aduşi de boieri şi nici măcar de familie. Şi asta în condiţiile în care gloriosul voievod ajunsese un bătrân foarte bolnav, imobilizat la pat şi care vedea cum boierii s-au împărţit deja în tabere care susţineau un moştenitor sau altul şi care, bineînţeles, le-ar fi servit cel mai bine interesele.
Misterul Diademei de la Gherăseni, Buzău
Diadema de la Gheraseni este una dintre cele mai importante piese descoperite pe teritoriul judetului Buzau, nu atât pentru materialul din care este realizata, bronz acoperit cu o foita subtire de aur decorata cu pietre semipretioase, cât pentru informatiile oferite istoricilor.
Doi localnici din Gheraseni au descoperit mormântul de inhumatie, în timp ce pregateau terenul pentru înfiintarea unor culturi agricole. Se întâmpla în luna aprilie a anului 1965, pe malul drept al râului Calmatui, în punctul Grindul Cremenea, la aproximativ trei kilometri nord-nord-vest de satul Gheraseni.
”Arheologii chemati la fata locului au constatat importanta descoperirii si au recuperat în totalitate piesele depuse în mormânt alaturi de defunct, printre acestea numarându-se o oglinda din bronz, un fragment dintr-o greutate din lut si câteva fragmente provenite de la un vas din lut. De asemenea, pe baza inventarului arheologic au putut stabili si perioada în care avusese loc aceasta înmormântare, momentul fiind plasat în prima parte a secolului al V-lea”, relateaza muzeograful Gabriel Staicut, de la Muzeul Judetean Buzau.
Diadema de la Gheraseni este singura piesa de acest fel descoperita întreaga. Cercetarea arheologica a identificat podoabele de acest tip ca fiind în strânsa legatura cu mediul nomad hunic, alte circa 25 de diademe asemanatoare cu cea de la Gheraseni fiind gasite în complexe funerare raspândite pe un areal geografic întins între Kazakhstan-ul de astazi si Europa Centrala. ”Realizata dintr-un miez de bronz acoperit cu o foita subtire de aur decorata cu pietre semipretioase (almandine) de diverse forme prin tehnica à cabochon, diadema este una tipica pentru asa-numitul stil policrom.
Desi de dimensiuni relativ reduse (19,5 x 4,5 cm), ceea ce atrage atentia privitorului este modul în care a fost ornamentata suprafata vizibila a piesei. Decorata cu 143 de almandine cu forme diferite (dreptunghiulare, triunghiulare, alungite), dispuse în patru siruri paralele si fixate în casete proprii, avea partea centrala marcata prin prezenta unei almandine convexe de dimensiuni mai mari, de forma rotunda si dedesubtul ei un grupaj de patru pietre triunghiulare dispuse în jurul uneia rombice. Marginile diademei erau marcate prin doua, respectiv trei siruri perlate, lucrate prin presare de pe revers. În cele patru colturi si la mijlocul laturii de sus se aflau cinci orificii care, probabil, au folosit la prinderea piesei pe un capison”, se arata în prezentarea obiectului expus la Muzeul Judetean Buzau.
Analiza antropologica efectuata ulterior asupra oaselor din mormântul de la Gheraseni a oferit informatii pretioase despre originea scheletului.”Diadema era pe craniu, aflat acum la Institutul de antroplogie din Bucuresti. Craniul deformat, alungit, poarta înca urmele de vergire de la diadema. Este unul dintre cele mai alungite cranii descoperite, semn ca printesa de aici era foarte însemnata si avea o pozitie deosebita în comunitate”, spune istoricul buzoian Marius Constantinescu.
Marius Constantinescu spune ca scheletul a apartinut unei femei care provenea din rândul hunilor. A murit înainte sa împlineasca vârsta de 25 de ani si, cel mai probabil, se nascuse pe aceste meleaguri. Hunii ajunsesera în zona Buzaului cu mai multe generatii înainte. ”În 375 – 376 d.Hr. hunii trec marea de Azov, printr-o întâmplare fericita pentru ei.
Ajung dincoace de Nistru iar primii întâlniti au fost ostrogotii lui Ermanaric, pe care i-au cucerit. I-au cucerit si pe sarmati, i-au învins si i-au luat în armatele lor apoi i-au întâlnit pe gotii lui Athanaric. Acesta a încercat sa se apere, ridicând un val de pamânt în zona Galati – Braila dar dupa ce s-a trezit ca hunii îl ataca din spate Athanaric s-a retras în muntii localizati de majoritatea cercetatorilor în zona Buzaului”, spune istoricul buzoian.
Potrivit istoricului, valul de nomazi era format din aproximativ 5.000 de razboinici care mai aveau cu ei înca cel putin 20.000 de copii, femei si batrâni. Zeci de ani putea dura sederea grupului într-un loc, perioada în care membrii tribului aveau legaturi cu localnicii. Populatiilor hunice incompatibile cu traiul sedentar le era caracteristica economia de consum, productia de bunuri fiind asigurata exclusiv de localnicii sedentari.
”În acea perioada, la Gheraseni, hunii stateau separat de localnici, care erau dacii romanizati. Mormântul în care s-a gasit diadema este la 100 de metri de vatra veche, la nord, iar cimitirul lor era la vreo 200 de metri mai la vest de asezare. Erau mai multe generatii de huni care ajunsesera în convietuire cu localnicii. Clar, aceasta tânara ale carei ramasite au fost gasite la Gheraseni era o printesa din rândul hunilor, o femeie importanta, si reprezenta populatia dominanta din punct de vedere militar. Nu stim câte persoane aveau astfel de capete, însa banuim ca erau percepute ca o ciudatenie de bastinasi”, spune Marius Constantinescu.
DEFORMAREA CRANIANA SE FACEA PENTRU FRUMUSETE SI STATUT SOCIAL
Descoperirile arheologice si relatarile izvoarelor vremii sustin faptul ca, în rândul populatiei hunice, deformarea artificiala a craniului la femei era considerat un semn de frumusete si distinctie, fiind practicat mai ales în cadrul familiilor de rang înalt. Practic, capul copilului era strâns legat cu o fasa, care era latita treptat, apoi capul era captusit pentru a-l proteja de impactul eventualelor accidente.
”La forma alungita a craniului se ajungea dupa un proces care începea din copilarie si care consta din aplicarea constanta a unor bandaje strâns legate, obiceiul acesta fiind cunoscut mai întâi la populatiile sarmatice si preluat ulterior de catre huni”, sustine muzeograful buzoian Gabriel Staicut.
DEFORMAREA CAPULUI, O PRACTICA RASPANDITA PE TOT GLOBUL
Cea mai veche referinta scrisa despre deformarea craniana artificiala vine de la poetul grec Hesiod, care a trait între 750 si 650 î.Hr. În cartea sa de mitologie „The Catalogues of Women“, Hesiod face referire la un trib din Africa sau din India numit „Makrokephaloi“, care s-ar traduce „capetele mari“.
Peste tot în America, în diferite triburi, parintii legau si modelau capul copiilor, din aceleasi motive: pentru a integra copilul în structura societatii lor. Pentru mayasi, procedura avea si o semnificatie religioasa: „Zeii le-au transmis stramosilor nostri ca o astfel de forma a capului este nobila“, explica Gonzalo Fernandez de Oviedo, un cronicar spaniol.
În cultura mayasa predominau doua stiluri diferite de deformare craniana artificiala. Celor care erau predestinati sau sperau sa detina o functie înalta li se faceau „deformari oblice“, adica un craniu extrem de ascutit. Cu toate acestea, majoritatea populatiei avea o „deformare verticala”, cu o forma rotunjita a craniului, dar aplatizat pe lateral.
Traditia supravietuieste în Polinezia, asa cum o face si tribul Mangbetu din Congo. În Vanuatu, forma alungita a craniului este asociata cu eroii renumiti si cu religia. O persoana din Malekula, o insula din lantul Vanuatu, i-a spus antropologului veteran Kirk Huffman ca deformarea „îsi are originile în credintele spirituale de baza ale poporului nostru. Vedem ca cei cu capete alungite sunt mai frumosi.
De asemenea, acesta este si un semn de întelepciune“. Locuitorii din Vanuatu asociau capetele alungite cu o inteligenta mai mare, cu un statut social superior si cu o mai mare apropiere de lumea spiritelor.
În Borneo, o frunte plata era un indiciu al frumusetii. Cercetarile expertilor arata ca modificarea craniana nu avea niciun impact asupra functiei cognitive. Un document din 2007 publicat în revista „Neurosurgery“ precizeaza ca „nu par sa existe efecte negative asupra indivizilor care au practicat chiar forme foarte severe de deformare craniana intentionata“.
Adevarul.ro
- Solicitați un link
- Alte aplicații
