ISTORIA ROMANILOR
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Blestemul domniilor fanariote
Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.
Bacsis, robie, bir, mazilire, coruptie, pesches, lasitate, caftan, abuz, ciubuc, halal, complot, aga, jaf, lefegiu, liguseala, alai, lulea, anteriu, trandavie, camatarie, mojicie, calicie, samavolnicie, vizir, caimacam, politichie, talharie, capuchehaie, viclenie, pricopsire, firman, lichea, basbuzuc, capudan, buluc, bairam, mahala, calabalac, protipendada, taifas, cardasie, agie, taclale. Si cu voia dumneavoastra…geamparale si manele!
Toate de mai sus s-au napustit cu urgie peste Moldova si Valahia secolelor trecute, contribuind cu varf si indesat la o decadere spirituala si materiala fara precedent in istoria romanilor. Faptasii? Imperiul Otoman, evident, alaturi de hulpavii reprezentati ai unor familii grecesti din Stambulul de odinioara…
Intrebare : -Ce iese din incrucisarea dintre un om si o capusa ?
Raspuns : -Un fanariot…
Cartierul Fener (Fanari in greaca…) din Istanbulul de astazi a dat Turciei moderne una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din acesta tara. Acum peste 300 de ani, din exact acelasi loc, adevarate dinastii de daunatori si-au intins aripile in zbor pentru a parazita, la propriu si figurat, doua tari mici, dar viteze care se chinuiau sa supravietuiasca inconjurate de dusmani puternici si lacomi, undeva la o raspantie de imperii din estul Europei. Oricat de incredibil pare, insasi civilizatia, cultura, fiinta nationala, caracterul, viata si chiar genetica romanilor din acea perioada au fost afectat iremediabil de invazia acestor trantori umani. Nu o spune doar autorul acestui articol, ci si o ilustra suita de cercetatori si istorici care au analizat in detaliu toate aspectele fenomenului istoric reprezentat de fanarioti. Revenind la cartierul de pe malul drept al Bosforului, in aste locuri rau famate apare o specie noua de om care a dus al perfectiune concepte negative precum avaritia, parvenirea, ticalosia sau tradarea…
Dupa cutremurul creat de caderea Constantinopolului, o serie de famili grecesti nobiliare, si-au revenit foarte repede, ba chiar au cautat sa profite din plin de noua schimbare politico-sociala care lovise subredul Imperiu Bizantin. Scormonind prin istorie, apar numeroase marturii conform carora, grecii din capitala Bizantului nu aveau o reputatie foarte buna nici macar in ochii semenilor lor. Odata cu stapanirea turceasca, sultanii au realizat dezamagiti ca proprii cetateni turci nu stiau sa faca nimic altceva decat sa duca razboaie. Abili si atenti, grecii din Fanar au mirosit repede ocazia aparuta. S-au facut rapid evidentiati in randul noii stapaniri, deoarece aveau deja experienta seculara a conducerii unui stat. Negustori, bancheri si camatari iscusiti, au pus din nou mana pe aparatul administrativ in care se impotmolisera cuceritorii. otomani. Ca si cum nu ar fi fost indeajuns, inspre cladirile inghesuite ale metropolei urmau sa curga siruri, siruri de afaceristi, carieristi, fripturisti, profitori si aventurieri de pe tot necuprinsul Imperiului Otoman. Influenta lor a devenit intre timp atat de mare, incat la apogeu isi permiteau chiar sa faca legea in administratia Patriarhiei. Istoricii greci sunt de parere ca inclusiv fiinta nationala a Greciei a fost lovita de fanarioti, deoarece devenisera peste noapte elita unui popor care traia la randul sau sub crunta asuprire turceasca. Grecii acuza pe buna dreptate clasa fanariota de subordonarea si diluarea identitatii nationale pentru asigurarea unor interese materiale.
Pentru noi romanii, la fel ca pentru greci, albanezi, sarbi, bosniaci sau bulgari, fanariotii au intrupat, la propriu, esenta coruptiei, tradarii si perfidiei politice. Raul nu a fost doar acesta. Deoarece au stapanit indelungat in tara noastra si in Balcani, au reusit sa infesteze comportamental elitele politice nationale ale tarilor pe care le parazitau. Vechea elita conducatoare romaneasca reprezentata de familiile boieresti a fost iremedicabil afectata, valorile sale etico-traditionale de tip autentic romanesc bazate pe Legea Pamantului si Dreptul Cutumiar taranesc fiind, la randul lor, pervertite si influentate de principii straine fiintei nationale romanesti. Datorita acelorasi fanarioti, inca din acea perioada imaginea romanilor a fost compromisa in ochii tarilor europene. De fapt, daca este sa analizam serios fenomenul propagarii in timp a unor trasaturi negative in cadrul unei populatii de oameni, nu trebuie sa blamam atat de mult pentru starea Romaniei de astazi, nici perioada comunista, nici pseudo-capitalismul salbatic in care ne impotmolim astazi. Semintele raului au fost aruncate atunci, in dezastruoasa si decadenta perioada fanariota…
Dinastii de lacuste umane
Istoriceste vorbind, epoca fanariota a poluat tarile romane incepand cu anii 1711 in Moldova si 1714 in Tara Romaneasca. De-abia in anul 1821, romanii au putut sa rasufle oarecum usurati, odata cu revenirea domnilor pamanteni la conducerea celor doua tari surori. Atentia fanariotilor in privinta Tarilor Romane a fost alimentata de la bun inceput de lacomie. Lacomie pura am putea spune deoarece, in perioada medievala, voievodatele romanesti erau deosebit de bogate si prospere. Primul domn roman care a intrat in contact cu fanariotii a fost Mihai Viteazul. Intamplarea este una de pomina. In fata liotei chiraitoare a datornicilor si strangatorilor de biruri din Fanar trimisi de sultan la Bucuresti, viteazul voievod aplica cea mai buna solutie. Sub pretextul platirii tuturor dobanzilor si birurilor, plus promiterea unor dregatorii inalte, Mihai Voda le da lipitorilor grecesti drept punct de intalnire o cladire unde reuseste sa-i stranga pe toti. Odata adunati, marele Mihai ordona ostasilor sa blocheze usile si ferestrele, dupa care da foc cladirii cu tot cu capusele din Fanar.
Totusi acest eficient episod de lichidare nu are darul sa opreasca invazia fanariota pe meleagurile noastre. Multe familii fanariote gasisera pe meleagurile noastre conditii mult mai favorabile pentru afaceri si negot, comparativ cu cele din teritoriile de sub stapanirea turcilor. Adevarata instaurarea a fanariotilor a fost definitivata de nefericita inspiratie a ultimilor domni pamanteni, Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir, de a scapa de jugul otoman cu ajutorul taratului Rusiei. Dupa esecul Campaniei ruse de la Prut si dezastrul bataliei de la Stanilesti, Inalta Poarta nu mai vrea sa riste domni romani in coasta sa si, prin urmare, accepta mita si peschesurile fanariotilor care se intreceau sa devina domni. Multi dintre acesti paraziti penetrasera deja boierimea valaha sau moldoveneasca prin casatorii si aliante de rudenie. Intr-atat de ravnite erau voievodatele romanesti de catre parvenitii din Bosfor incat, pe intreaga perioada fanariota, nu mai putin de 31 de domni din 11 familii s-au inghesuit si s-au luptat pe viata si pe moarte pentru privilegiul de a se imbogati pe spinarea romanilor. Dintre cele 11 familii, doar doua au fost romanesti, Racovita si Calmasul, devenita Callimachi prin grecizare. Alta familie ne-greaca a fost Ghica, la origine un clan albanez ai carei membri au fost pana la urma romanizati. Restul familiilor erau de sorginte greceasca, printre cele mai faimoase fiind gruparile Caradja, Cantacuzino, Moruzi, Mavrocordat, Ipsilanti, Rosetti si Sutu.
Adevarul este ca regimul fanariot a fost mai mult unul politico-economic decat un regim eminamente etnic. Turcilor nu le pasa prea mult cine conducea bogatele state vasale romanesti, atata timp cat din ele se scurgeau spre Stanbul cat mai multi bani si bogatii naturale. Constienti de regulile jocului, fanariotii s-au desavarsit in arta intrigilor si mituirii inaltilor functionari turci (sultanul, marii viziri, eunucii, dragomanii, pasalele, valide-hanuma, adica mama sultanului). Domnitorii proaspat numiti de Stanbul intrau in tara cu o adevarata suita de rude, creditori, datornici si prieteni, toti acestia sperand la randul lor sa se capatuiasca pe spinarea populatiei bastinase. Veneau ca lacustele! Numai Mihail Sutu a venit pe tronul Moldovei inconjurat de 80 de rude si 800 de prieteni apropiati. Avem de a face cu o adevarata masura de prevedere luata de fanariotii care se temeau sa fie tradati de catre boierii autohtoni. Asa iau nastere pe meleagurile noastre hidrele protipendatei si camarilei de mai tarziu!
Atunci au luat nastere in tara noastra nefastele si rusinoasele traditii ale nepotismului si cumetriei. Totusi, mentinerea tronului nu era deloc o treaba usoara in ciuda alaiului de masuri luate. Credeti ca Fanarul dormea? Nici pomeneala … Zeci de alte familii concurente trudeau zi si noapte in uneltiri si comploturi care vizau mazilirea actualului domn fanariot pentru a se chivernisi o alta familie de capuse. In fata unui astfel de pericol, domnitorii fanarioti deja disperati dupa putere si mentinerea tronului, procedau la impilarea si marirea numarului impozitelor. Cum clerul si marile familii boieresti erau scutite de biruri, dezastrul si jaful se abateau asupra taranilor si crescatorilor de animale romani. Pentru mai multa siguranta in privinta circularii banilor, vipera fanariota incredinta perceperea darilor doar propriilor rude. Scaunul tarilor romane era cea mai ravnita comoara, cronicile ne asigura ca doar cele mai bogate si influente dinastii fanariote se luptau intre ele pentru stapanirea sa. Sumele de bani puse in joc pentru stapanirea Moldovei sau Munteniei atingeau cifre incredibile. Pentru mituirea marelui vizir, in scopul scaunului de la Bucuresti sau Iasi, fanariotul se prezenta la usa acestuia cu 1-2 milioane de lei-aur…
Viata dintr-o caleasca trasa de cerbi
Odata ajuns pe tronul tarii, cea mai mare grija a trantorului cu anteriu si caciula inalta consta in strangerea unui bir cat mai mare care sa-i asigure atat lui cat si familiei sale mult ravnita continuitate la domnie. Nu precupeteau nimic, dadeau dovada de o cruzime si o nemernicie greu de egalat. La ordinul lor, bandele de arnauti care initial se ocupau de ordinea interna si paza domnitorului erau trimise sa jefuiasca satele romanilor. Generatii de tarani si mestesugari au cazut victime batailor si torturilor in scopul stoarcerii birurilor prin orice metoda. Se inventeaza dari si taxe incredibile, care sfideaza atat ridicolul cat si simtul realitatii. Romanilor li se cereau taxe pe numarul de copii, pe hainele de pe trup, pe dreptul de a purta palarie sau caciula, chiar si pe fumul de pe horn sau numarul de usi si ferestre care il avea casa… Conform unui cronicar contemporan, atat barbatii cat si femeile, plus copiii, erau inchisi in incaperi si inecati cu fum iute de ardei si gunoi, fara apa si mancare. Erau biciuiti ca pe niste animale, erau legati si batuti la talpi pana unii dintre ei deveneau infirmi. Sadismul autoritatilor straine nu se oprea aici, multi romani find tinuti iarna cu picioarele in apa inghetata sau in zapada…
Cei care mai aveau o bruma de avere erau inchisi in beciurile agiilor si batuti pana plateau tot si ramaneau, in consecinta, pe drumuri. De atunci s-a impamantenit in limba noastra termenul de calic. In fata unei asemenea existente zilnice, multe familii romanesti si-au luat lumea in cap, plecand fie peste munti la fratii din Ardeal, fie in stepele de peste Nistru sau in muntii inaccesibili din Balcani. Alti romani s-au organizat in fratii de arme al caror scop era pedepsirea si atacarea familiilor fanariote. Asa se naste pe meleagurile noastre, nobila si pretuita indeletnicire a haiduciei! De teama renumelui de darji si nesupusi luptatori a romanilor, fanariotii interzic bastinasilor portul armelor. Se estimeaza de catre specialisti ca 6-7 generatii de valahi nu au mai continuat traditia militara, cu exceptia haiducilor care ne-au mai salvat din onoarea de popor viteaz si de temut, pe care o aveam in trecut. In vremurile de glorie ale voievozilor pamanteni se obisnuia ca orice barbat valah sa poarte arme si sa se antreneze. Doar robii tigani, tatari sau evreii erau scutiti de serviciul militar obligatoriu, deoarece voievozii nu se incredeau in calitatile lor militare.
Fiecare valah era obligat sa-si asigure arme si echipament de lupta, in caz contrar pedepsele fiind extreme de aspre. Aceasta situatie de dezarmare silita de stapanirea din Fanar a fost, din nefericire, suficienta pentru ca romanii sa se transforme intr-unul dintre cele mai pasnice si inofensive popoare din lume. De atunci ni se trage etichetarea de popor bland, indelung indurator si indiferent. Tot atunci a aparut si paguboasa zicala „Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie”, transformata din nefericire in motto pentru multi romani. Ca si cum napasta nu era indeajuns de mare, fanariotii care traiau de generatii rupti de realitate se dezlantuiau intr-o viata de huzur si excese comparabila, probabil, doar cu dezmaturile din perioada Romei Antice. Megalomania, nebunia si sfidarea ajunsesera la un asemena nivel incat domnitorul Nicolae Mavrogheni, unul dintre cei mai reprezentativi fanarioti, avea o caleasca personala trasa de o pereche de cerbi dresati. Nesocotitul fanariot calatorea astfel printr-un Bucuresti mizer, spre uimirea calicilor, podareselor si talanitelor care nu mai pomenisera un asemenea spectacol ireal…
Sfarsitul unei boli indelungate. Sau nu?
Napasta venita pe capul fanariotilor s-a tras tot de la lacomia lor proverbiala. Nesatui de bogatii si privilegii, s-au implicat in revoltele grecilor de dupa 1821, mirosind si aici un rost de castig. De fapt, nu erau animati deloc de vreun sentiment national, nici nu urmareau emanciparea si eliberarea societatii grecesti. Pur si simplu, marea lor majoritate a fost orbita de lacomie sperand ca miscarea Eteriei sa reusesca infrangerea si alungarea turcilor pentru ca ei sa se instaureze in rolul de noua clasa conducatoare in Balcani. Nu a fost deloc asa. Dupa inabusirea in sange a Eteriei, turcii s-au razbunat pe majoritatea familiilor fanariote. De fapt, loviturile de moarte date fanariotilor, au survenit in urma cresterii puterii statelor Europei pe fondul disolutiei interne a Imperiului Otoman. In est, Rusia avanseaza contopind posesiunile turcesti din Caucaz, anexand pentru sine hanatul tatarilor crimeeeni. In Africa si Asia, turcii pierd succesiv Algeria, Tunisia, Egiptul, Sudanul, Arabia si Libia, in favoarea Angliei, Frantei, si Italiei care, pe atunci, erau in plina dezvoltare economica si consolidare coloniala. Peste tot acest substrat politic se suprapune aparitia la scena deschisa a Masoneriei care, prin asa-zisele ei idei iluministe, a grabit Revolutia Franceza, urmata de suita de Revolutii de la 1848 din majoritatea statelor europene. Un alt cui in cosciugul perioadei fanariote a fost reprezentat de exacerbarea sentimentului nationalist in Balcani, sentiment alimentat fara indoiala de abuzurile savarsite atat de turci cat si de slugile lor din Fanar.
Dupa momentul 1821, reprezentat de Revolutia Domnului Tudor din Vladimiri, fanariotii parasesc tronurile celor doua tari romanesti. Perioada urmatoare pana la Unirea savarsita de Alexandru Ioan Cuza a fost una tulbure, presarata de ocupatia si dominarea tarista. Moravurile sunt si ele influentate, noua generatie de boieri adoptand orbeste o subcultura frantuzita, atat de bine ironizata de Caragiale, Eminescu sau Creanga. Cat despre caracterul fanariot, ei bine, nu a disparut deloc… Precum un balaur din povesti, caruia daca-i tai capul, creste altul, stilul de viata fanariot nu a disparut nici in perioada urmatoare. Ba din contra, il vedem si astazi la orice colt de strada si pe toate canalele TV…
Istorie uitata . Bătălia de la Galați contra bolșevicilor
Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.
Un lucru cu desăvârşire uitat, România s-a aflat printre primele state care au intrat în luptă deschisă, cu arma în mână, împotriva bolşevismului. Dacă nu chiar primul. Comunismul a fost un regim criminal, responsabil de moartea a milioane de oameni, mult mai mulţi decât a reuşit să ucidă nazismul, un regim nu mai puţin odios, dar din fericire care a durat mult mai puţin.
Batalia pentru Galati a fost cea mai grea si mai cumplita lupta din timpul campaniei duse de Armata Româna pentru anihilarea bolsevicilor rusi din ţara.
România intrase în războiul mondial la 15 august 1916, nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii noştri, ci pentru a elibera ţinuturi româneşti, locuite în majoritate absolută de români, timp de secole, dar aflate atunci, prin capriciile istoriei, supuse monarhiei Austro-Ungare, a cărei singur scop declarat era deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea lor.
De acelaşi tratament avea parte şi populatia romanilor moldoveni din Basarabia, de această dată supusă rusificării de către Imperiul ţarist.
A fost cea mai grea și mai cumplită luptă din campania armatei române pentru scoaterea bolșevicilor din țară. Efectivele angajate, disproporția forțelor, faptul că Galațiul era la un moment dat total înconjurat atât de trupele ruse ce încercau să treacă dinspre vest, dar și de cele care le veneau în ajutor dinspre est, din Basarabia, de asemenea elementele rusești aflate în oraș care au intrat în luptă, fac din această bătălie un punct crucial, o dovadă de necontestat a eroismului românesc, o luptă cu nimic mai prejos decât alte bătălii importante ale neamului nostru. Este cu atât mai trist cu cât această bătălie este total necunoscută publicului larg, deși aici românii au luptat unul contra zece și au ieșit biruitori.
La fel ca și alte bătălii necunoscute și uitate, cum ar fi cele de la Șeragul și Kuitun din Siberia , românii s-au acoperit de glorie învingând prin dârzenie și spirit de sacrificiu forțe net superioare, contraatacând la baionetă și obținând victoria acolo unde orice analist militar ar fi pariat pe partea adversă. Dar românul s-a dovedit mai tare decât orice pronostic, a luptat și a învins. Ca și exemplu a marii probleme ivite aici, o armată întreagă rusească (a VI-a) a părăsit frontul, rămâne pe loc o singură divizie românească care să ocupe o întindere de front înainte ocupată de șase divizii ruse. Regimentul 5 infanterie ocupă pozițiile diviziilor 30 și 40 ruse. Două plutoane din regimentul 21 ocupă pozițiile deținute mai înainte de regimentul 136 rus. Pe lângă asta, asigurarea frontului, era necesară lupta împotriva fostului aliat devenit inamic, iar asta cerea trupe și forțe puternice, mitraliere și tunuri. De unde, cum putea lupta armata română atât pe front cât și în interior împotriva fostului aliat? Pare imposibil, dar imposibilul a fost realizat atunci de armata română.
La Galați, comandorul de marină Niculescu Rizea și colonelul Bădescu au reușit imposibilul, au apărat orașul contra unei armate ruse ce dorea să treacă spre est, ajutată de forțe bolșevice ce le veneau în ajutor dinspre est, din Basarabia, concomitent, trupele române trebuiau să mențină un front părăsit de o armată rusă contra germanilor. Deznodământul, la fel ca și întreaga bătălie, este poate unic în analele războaielor. O mână de oameni rămași pe poziție contraatacă la baionetă punând pe fugă forțe infinit superioare, forțând capitularea adversarilor, regimentrele 34 și 36, brigada a 9-a de artilerie siberiană, o baterie din divizia a 10-a siberiană și coloana statului major al diviziei și 60 de tunuri, toate capitulează în fața românilor. Majoritatea regimentelor 33 și 35 au trecut linia frontului și s-au predat germanilor (peste 3000 de oameni), spre marea surpriză a acestora, cărora nu le venea să creadă la ce erau martori: în fața frontului, două armate aliate se bat pe viață și pe moarte și învinșii li se predau lor în masă. În mod sigur, este ceva unic în analele războaielor. Și este o bătălie, poate singura din primul război mondial în România, în care românii au folosit trupele terestre, aviația și marina concomitent.
„Orasul se pregateste de aparare
La Galati, situatia era mai mult decat alarmanta. Orasul era amenintat de un intreg corp de armata, din care disparuse disciplina si respectul pentru ordine. Comandorul de marina Rizea Niculescu, comandantul sectorului Galati, primeste ordinul de a bara drumul coloanelor ruse spre est si de a apara orasul. Colonelul Badescu, comandantul Brigazii a 8-a de la Fantanele, are misiunea de a ataca dinspre nord si dinspre vest coloanele ruse, aflate in defileul dintre baltile Malina, Calica si Siret. Din pacate, disproportia fortelor este zdrobitoare, rusii fiind mult mai numerosi si mai bine pregatiti. Era vorba de celebrul Corp 4 siberian, in fata caruia romanii nu aveau nici o sansa. In zilele de 20 si 21 ianuarie, in jurul Galatiului se va da o lupta violenta intre acest Corp 4 siberian si fractiuni ale Diviziei a 4-a romane. Comandorul Rizea imprastie putinele sale forte in jurul Galatiului. Cea mai mare parte a trupelor, doua companii si jumatate, din Regimentul 21, sunt pastrate pe Dealul Tiglina, spre a opri iesirea rusilor din defileul baltilor, Calica si Siret. Pe aici se astepta, de altfel, atacul principal.
Aici se afla si doua baterii pe afete fixe, ale marinei, o escadrila de 4 vedete, un torpilor si o salupa. O alta companie a ocupat pozitie langa bateriile marine, cu fata spre oras, spre a preveni un eventual atac al rusilor din Galati (Divizia a 10-a, in spatele pozitiei de la Tiglina). Asadar, Galatiul putea fi atacat si din afara, si din interior. Mici detasamente sunt postate la nord-vest de oras, spre Filesti, si la est, spre Reni, iar in oras a fost oprit un detasament de marina si doua plutoane de infanterie, spre a supraveghea trupele ruse ale Diviziei a 10-a. Galatiul se afla, timp de doua zile, sub bombele rusilor Rusii incep sa inainteze din doua directii: dinspre nord-vest de Filesti inainteaza Regimentul 34. Dinspre vest, de la Sendreni, inainteaza grosul Diviziei a 9-a. In acelasi timp, puternice patrule rusesti se strecoara pe la sud de Baltita, surprind avanposturile romanesti de pe Tiglina, si captureaza un ofiter si 14 soldati. Comandantul orasului cere ajutoare de la brigada. Tot ce i se poate trimite este o companie de mitraliere si o jumatate de companie infanterie, de 70 de oameni. Cu ei se intareste detasamentul dinspre Filesti si trupa de garda din oras.
Aceasta din urma reuseste sa-i impiedice pe rusi sa inarmeze cele 23 de mitraliere din depozitul Diviziei a 10-a din strada Daciana, cu care ei voiau sa atace pe la spate trupele romane de la Tiglina. Detasamentul roman trimis de Brigada a 7-a la Sendreni, pentru a opri inaintarea grupului Diviziei a 9-a rus, e prea slab. Romanii se retrag pe dealurile de la nordul satului, iar rusii isi fac loc si ajung la Movileni, asezandu-si tunurile in baterii indreptate deasupra Galatiului. O delegatie de soldati din Divizia a 9-a, in frunte cu un capitan, se prezinta la Galati si cer sa li se permita trecerea prin oras, pana la ora 3 dupa-amiaza. Daca nu, vor bombarda orasul si vor forta trecerea. Comandantul roman refuza. La ora 3,00 Armata rusa incepe bombardamentul: noua baterii de la Movileni trag asupra Galatiului si asupra pozitiilor armatei romane timp de patru ceasuri. Artileristii rusi trag insa foarte prost si pricinuiesc pagube neinsemnate. Bateriile marinei noastre riposteaza, tragand asupra bateriilor ruse si asupra rezervelor de infanterie. La ora 19,00 bombardamentul se incheie.
Orasul, atacat din toate partile
In noaptea care a urmat, intre patrulele de infanterie si rusi au fost violente incaierari. Colonelul Badescu a incercat, prin parlamentari, sa-i convinga pe rusi sa depuna armele. Nici un rezultat. A doua zi, rusii reincep bombardarea Galatiului si pregatesc un atac concentrat asupra orasului. La aripa de vest, trupele Diviziei a 9-a ataca cu putere si ocupa stramtoarea dintre Malina si Siret. La centru, trupele rusesti de infanterie si artilerie din Divizia a 10-a, care erau cantonate in cazarmile Tiglinei si la gura Siretului, se concentreaza in spatele detasamentului roman de la Tiglina. Il ataca brusc si prin surprindere si captureaza prima linie: o companie si jumatate, situata pe botul dealului Tiglina, in fata Lacului Calica. Restul trupelor noastre se retrage pe linia a doua, aproape de valea Tiglinei, la 800 m de bateriile marine. Dar informatii foarte rele vin acum si dinspre est.
Vasele si pichetele romanesti de pe Prut au fost dezarmate. Detasamentele romane de la Reni si Giurgiulesti, de peste Prut, au fost si ele dezarmate. O baterie grea ruseasca si sase mitraliere au fost asezate pe dealul Giurgiulesti, pe malul Prutului, iar un detasament rus, format din doua companii de mitraliere, un escadron de cavalerie si o baterie de artilerie, a trecut Prutul, inaintand spre Galati. Bateria si-a asezat tunurile langa Lacul Brates. Infanteria rusa desfasurata in linie de lupta inainteaza, precedata de patrule de cavalerie, si patrunde in partea de jos a orasului, unde se intareste cu peste 200 de infanteristi inarmati din Divizia a 10-a. Rand pe rand, ei dezarmeaza posturile noastre de graniceri si militieni. Un vas rus, inarmat cu un tun de 150 mm, venind de la Reni, urca Dunarea si trage asupra docurilor, vaselor marine si bateriilor noastre. In acelasi timp, tunurile de la Giurgiulesti arunca obuze in oras.
Atacul roman la baioneta ii ingrozeste pe rusi
Situatia trupelor de aparare a Galatiului este mai mult decat dramatica. Ele sunt acum atacate din 4 directii: vest, nord, est si sud. In oras, trupele Diviziei a 10-a ruse se constituie in unitati de lupta, fara a mai putea fi impiedicate de vreo trupa romana. Orice masura pe care o ia armata romana contrasteaza foarte tare cu diferenta numerica intre soldati. In acest moment, armata romana are o tresarire extraordinara de orgoliu. Din detasamentul de la Filesti se iau doua plutoane de infanterie, o sectie de mitraliere, care sosesc in fuga. Infanteristii romani ataca cu o violenta de neimaginat detasamentul rus de la est, il pune pe fuga si-l urmareste pana trece Prutul.
Lucrurile iau o intorsatura incredibila si pe dealul Tiglinei. Mana de soldati romani care s-a mentinut pe linia a doua, ajutata de o companie din Regimentul 50, trece la contraatac. Sustinut pe dreapta de Detasamentul Milicescu, sosit de la Filesti (jumatate de companie), iar pe stanga de bateriile marinei si a vedetelor de pe Dunare, romanii reusesc sa-l respinga pe celebrul lor inamic. Dinspre nord, are loc atacul principal, dat de trupele din Brigada a 8-a, sub comanda colonelului Badescu, intre lacurile Malina si Calica, impotriva grosului Diviziei a 9-a ruse. La inceput, romanii inainteaza foarte greu, din cauza unui puternic foc de baraj al artileriei ruse. Dar bateria romana ii sustine. Vedetele marinei reusesc sa treaca peste barajul rus de torpile, fara nici o piedica din partea marinarilor rusi. Ele bombardeaza din flanc pozitiile ruse.
Cu toate acestea, situatia era departe de a fi transata in favoarea noastra. Si atunci, armata romana face ceea ce a facut dintotdeauna: atacul la baioneta. In frunte cu comandantii lor, soldatii romani trec la un atac violent la baioneta, recuceresc dealul Tiglina, ii elibereaza pe camarazii lor capturati si-i pun pe fuga pe rusi. Atacati si respinsi dinspre nord si est, rusii intra in debandada si incep sa se ingramadeasca spre sud, inspre Gara Barbosi, si podul de peste Siret. Artileria noastra si trei avioane de bombardament arunca bombe asupra masei de soldati rusi stransi acolo. Furia cu care romanii, semnificativ mai putin numerosi, contraataca, ii ingrozeste pe rusi, care iau o hotarare disperata si senzationala. La ora 11,00 noaptea incep sa treaca podul si linia frontului si se predau germanilor. A fost un deznodamant total neasteptat si absolut unic in istoria celui de-al doilea razboi mondial. O batalie intre doua armate aliate, in fata pozitiilor inamicului si sub privirile acestuia.
Capitularea
S-au predat germanilor majoritatea regimentelor 33 si 35 de infanterie rusa, in total peste 3.000 de oameni, cu tot materialul si cu un divizion de artilerie. A doua zi dimineata, o delegatie a Diviziei a 9-a siberiene a anuntat capitularea. Restul regimentelor 33 si 35, regimentele 34 si 36 in intregime, Brigada a 9-a de artilerie, siberiana, o baterie a Diviziei a 10-a siberiene si coloana Statului Major al diviziei, impreuna cu tot materialul (60 de tunuri, arme, munitii, tunuri de transee, care erau concentrate dincole de Siret, la Vadeni, gata sa treaca la nemti), au declarat ca se predau romanilor daca li se lasa libera trecere pentru oameni si caii si carutele lor. Dupa ce au fost dezarmati, li s-a dat voie sa plece. A doua zi au fost dezarmate complet si trupele celei de-a doua divizii, a 10-a, a Corpului siberian. Si acestea au fost lasate sa treaca peste Prut, pe sub paza santinelelor romane. Batalia de la Galati – cea mai spectaculoasa.
Batalia de la Galati a fost singura din timpul primului razboi mondial, cand s-au folosit trupele terestre, marine si aviatice in acelasi timp. Conform istoricului Constantin Kiritescu, lupta de la Galati a fost una dintre cele mai spectaculoase din luptele desfasurate pe teritoriul Romaniei. In semn de omagiu, autoritatile dintre cele doua razboaiei mondiale, au instalat o placa memoriala de cinstire a gloriei soldatilor care au aparat Galatiul in acele zile. Aceasta se afla pe locul unde astazi se gaseste magazinul Stirex, din Mazepa. In 1945-1946, in incercarea de a sterge rusinea de pe obraz, rusii au dat ordin ca aceasta placa memoriala sa fie demolata, iar in istorie, generatii intregi de galateni habar nu au avut despre acest episod cutremurator din istoria Galatiului si a poporului roman.”
- Solicitați un link
- Alte aplicații
