Sarichioi și legenda viței de vie

 https://povestilemariinegre.ro/sarichioi-si-legenda-vitei-de-vie/

Sarichioi… o localitate tulceană desprinsă parcă din povești. Este satul cel plin de flori al lipovenilor și reședința comunei cu același nume.

În secolul al XVIII-lea, persecutați religios de Petru cel Mare și apoi de Ecaterina a II-a, lipovenii s-au așezat în Dobrogea, cei mai mulți dintre ei, pe malul Razimului (Razelm) acolo unde se puteau îndeletnici cu ce știau mai bine, și anume cu pescuitul.

La Sarichioi ajungi ușor… De la Babadag, renunți la drumul european ce te duce direct la Tulcea și faci dreapta pe o șosea în pantă. Mai întâi ajungi la Enisala, sat al comunei, celebru grație maiestuoasei cetăți medievale ce domină zona din vârful pintenului de stâncă.

Mergi mai departe și în scurt timp poposești în Sarichioi. Numele este turcesc și se traduce prin Satul Galben (sarî koy).

Gazda mea în Sarichioi este Vitali, fiu al satului, plecat însă de ani buni pentru a munci la Tulcea și mai apoi, la București. În grădina unui unchi de al său, ce ne-a primit cu mare drag, primesc un pahar de vin aproape negru, adus de la rece, tocmai bun pentru canicula zilei de vară. Este extraordinar și neașteptat de catifelat.

Vitali mă așteaptă să-mi termin paharul, zâmbește, apoi îmi spune mândru:

Este Negru de Sarichioi, cel mai bun vin de pe pământul ăsta!

Aflu că Negrul de Sarichioi a fost faimos decenii bune dar că vița de vie a fost răpusă de filoxeră și că acum este un soi foarte rar, pe care doar câțiva gospodari îl mai cultivă. Amicul meu mai spune:

– Acum mai bine de 100 de ani, tulcenii și bucureștenii beau Negru de Sarichioi în localurile lor luxoase. Vinul nostru ajungea chiar și la Constantinopole, unde era băut de mari diplomați… Vremurile alea au trecut, dar cine știe, poate că Negrul va fi din nou, odată, la loc de cinste…

Vitali știe că sunt avid de legende și îmi spune: Am vrut să te aduc aici pentru ați spune povestea vinului ăsta miraculos. Așa vei înțelege cum de a ajuns el, aici, în satul de pescari…

 

***

Iar povestea lui începe pe dată…

Bătrânii Sarichioiului spun așa… Acum mult timp, să fie mai bine de 120 de ani, peste sat și peste Razim s-a abătut o ploaie îngrozitoare, ce a ținut trei zile și trei nopți. Pescarii nu puteau ieși din casă și se gândeau cu groază că furtuna iscată le-a distrus plasele puse și că le-a risipit capturile. În a patra zi însă vremea s-a domolit iar norii s-au oprit din plânsul lor.

Toți pescarii au plecat degrabă. Ultima barcă era cea a bătrânului Sidor, bătrân ataman peste care însă anii se adunaseră puzderie, slăbindu-i vlaga. Sidor nu îl avea cu el decât pe nepotul Ivașca, un țânc de 10 ani, ce abia acum învăța meserie.

Sidor îi boscorodea pe pescarii ce îl lăsaseră ultimul, uitând că bătrânul era cel ce îi învățase meșteșugul. A pornit în cele din urmă, încercând fără succes să îi ajungă din urmă pe ceilalți…

Furtuna s-a pornit din nou spre seară, când toate bărcile se opriseră pe grindul Coșa, acolo unde lipovenii urmau să înnopteze.

Atunci s-a auzit și clopotul de alarmă,  cel al unei nave aflată în pericol.

Au trimis pe unul dintre ei în recunoaștere iar acesta s-a întors iute cu vestea… Dincolo de Golovița, chiar pe la Gura Portiței, un vas mare eșuase și era în mare pericol.

S-au gândit pe dată lipovenii să sară în ajutor dar vremea era rea chiar și pentru ei, le trebuia o călăuză încercată… L-au îmbunat pe bătrânul Sidor, cerându-i cu toții iertare pentru că nu îl așteptaseră la plecarea din sat. L-au numit ataman și imediat au plecat cu 15 luntre să salveze vaporul…

Vasul franțuzesc “Le Jour” venea din Marsilia și se îndrepta spre Sulina, atunci când furtuna îl lovise. La bordul său erau 40 de pasageri plus echipajul, dar și ceva marfă: arbuști, flori și lăstari și butuci de viță de vie… Calele se spărseseră cele mai multe dintre ele iar marfa începuse să fie luată de apă.

Lipovenii s-au înțeles cu căpitanul vasului, care le-a oferit pe dată o recompensă, așa cum cerea obiceiul. I-au luat pe toți în luntrele lor, i-au îngrijit și ospătat. După vreo două zile, când s-a potilit furtuna, naufragiații au ajuns la Tulcea, mulțumind salvatorilor lor.

După ce franțujii au fost salvați, lipovenii s-au întors în Sarichioi. Toți îl blagosloveau pe bătrânul Sidor, ce îi condusese cu pricepere prin furtună, aducându-le și bani buni la teșcherea.

Îl lăudau pe Sidor în timp ce făceau focul afară, pe malul lacului. Aruncau în flăcări vlăstare de lemn, adus de valuri până pe țărm. Lemnul acela mirosea straniu și arăta la fel…

Bătrânul Sidor a simțit asta, a venit să cerceteze și pe dată a înțeles că este viță de vie. A salvat butucii, i-a dus acasă și s-a îngrijit de ei…

Anii au trecut… Sidor a îmbătrânit și mai mult și n-a mai ieșit să pescuiască. A rămas însă cu vița de vie ce s-a ridicat mândră în curtea sa. A făcut vin bun din strugurii aceia mari și negri iar vinul a început să îl vândă la Tulcea, pe bani frumoși. Bătrânul Ataman nu a ținut vița doar pentru el, le-a dat butuci și celorlalți săteni.

“Așa a ajuns Sarichioiul să aibă vie” își încheie povestea Vitali și mai îmi turnă un pahar de Negru. L-am sorbit încet, nu înainte de a închina în memoria bătrânului Sidor, cel ce i-a salvat pe franțuji de la moarte și care a cultivat întâia oară Negrul de Sarichioi…

 

Bibliografie (parțial)

– Victor Crăsescu – “Cum a căpătat Sarichioiul vie” Antologia Dobrogei, Casa Școalelor București 1928, Prozator și Poeți

Nicolae C. Ariton – Ce beau tulcenii pe la 1870, publicat pe 28 iulie 2014, mistereledunarii.wordpress.com

sursa foto – romaniadacia.wordpress.com – sarichioi (autor neidentificat)

[codepeople-post-map]

Tag-uri: batrul sidor, lipoveni, naufragiu, negru de sarichioi, pescari, sarichioi, satul galben, vita de vie  

Traducerea in engleza a articolului

Sarichioi and the legend of the vine

Sarichioi… a Tulcea locality detached as if from stories. It is the flower-filled village of the Lipovans and the residence of the commune of the same name.

In the 18th century, religiously persecuted by Peter the Great and then by Catherine II, the Lipovans settled in Dobrogea, most of them on the banks of the Razim (Razelm) where they could do what they knew. better, namely with fishing.

You can easily reach Sarichioi… From Babadag, give up the European road that takes you directly to Tulcea and turn right on a sloping road. First you reach Enisala, a village of the commune, famous for the majestic medieval fortress that dominates the area at the top of the rock spur.

Go further and soon stop in Sarichioi. The name is Turkish and translates to Yellow Village (sarî koy).

My host in Sarichioi is Vitali, son of the village, but he left for years to work in Tulcea and later in Bucharest. In the garden of an uncle of his, who received us with great pleasure, I receive a glass of almost red wine, brought from the cold, just right for the heat of the summer day. It is extraordinary and unexpectedly velvety.

Vitali waits for me to finish my glass, smiles, then proudly says:

It's Negichio de Sarichioi, the best wine on earth!

I find out that the Black Sarichioi has been famous for decades, but that the vine was killed by phylloxera and that it is now a very rare variety, which only a few households still cultivate. My friend also says:

- More than 100 years ago, the people of Tulcea and Bucharest drank Negru de Sarichioi in their luxurious places. Our wine even reached Constantinople, where it was drunk by great diplomats… Those times are over, but who knows, maybe the Black will once again be in a place of honor…

Vitali knows I'm greedy for legends and tells me: I wanted to bring you here to tell you the story of this miraculous wine. This is how you will understand how he got here in the fishing village…

 

***

And his story begins at once…

The elders of Sarichio say that… A long time ago, to be more than 120 years old, a terrible rain fell over the village and over Razim, which lasted three days and three nights. The fishermen could not leave the house and thought with horror that the storm had destroyed their nets and scattered their catches. On the fourth day, however, the weather calmed down and the clouds stopped crying.

All the fishermen left quickly. The last boat was that of old Sidor, an old ataman over whom, however, the years had gathered, weakening his strength. Sidor had with him only his nephew Ivașca, a 10-year-old tanker, who was only now learning the trade.

Sidor scorned the fishermen who had left him last, forgetting that the old man was the one who had taught him the craft. He finally started, trying unsuccessfully to catch up with the others…

The storm started again in the evening, when all the boats had stopped on the Coşa ridge, where the Lipovans were going to spend the night.

Then came the alarm bell, that of an endangered ship.

They sent one of them in reconnaissance and he returned quickly with the news… Beyond Golovița, right at Gura Portiței, a large ship had failed and was in great danger.

At once the Lipovans thought of jumping to the rescue, but the weather was bad even for them, they needed a tried and tested guide. They called him ataman and immediately left with 15 boats to save the ship…

The French ship "Le Jour" was coming from Marseilles and was heading for Sulina, when the storm had hit it. There were 40 passengers on board plus the crew, but also some cargo: shrubs, flowers and shoots and vine stems… Most of them had broken down and the cargo had begun to be taken by the water.

The Lipovans agreed with the captain of the ship, who immediately offered them a reward, as required by custom. They took them all in their boats, took care of them and fed them. After about two days, when the storm subsided, the shipwrecked arrived in Tulcea, thanking their rescuers.

After the French were saved, the Lipovans returned to Sarichioi. They all blessed old Sidor, who had skillfully led them through the storm, bringing them good money to the tinsmith.

They praised Sidor as they made the fire outside by the lake. They threw into the flames a wooden shoot, brought by the waves to the shore. That wood smelled weird and looked the same…

Old Sidor felt this, came to investigate and at once understood that it was a vine. He saved the logs, took them home and took care of them…

The years passed… Sidor got even older and never went fishing again. But she was left with the vine that rose proudly in her yard. He made good wine from those big black grapes and he started selling the wine in Tulcea, for good money. Old Ataman did not keep the vine just for himself, he gave stumps to the other villagers as well.

"That's how Sarichio came to be alive" ends Vitali's story and pours me another glass of Black. I sipped it slowly, not before worshiping in memory of old Sidor, the one who saved the French from death and who first cultivated the Sarichioi Black…

 

Bibliography (partial)

- Victor Crăsescu - “How Sarichioiul got alive” Dobrogea Anthology, Bucharest School House 1928, Prose Writer and Poets

Nicolae C. Ariton - What the people of Tulcea drink around 1870, published on July 28, 2014, mistereledunarii.wordpress.com

photo source - romaniadacia.wordpress.com - sarichioi (unidentified author)

[codepeople-post-map]