Straniile „capete lungi ” care au trăit în România sec. IV e.n.(The strange "long heads" that lived in Romania in the century. IV en)
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
https://romania-misterioasa.eu/straniile-capete-lungi-care-au-trait-in-romania-sec-iv-e-n/
Straniile „capete lungi ” care au trăit în România sec. IV e.n.
Obiceiul deformării craniului ca semn al distincţiei în comunitate a fost adus în spaţiul carpato-danubian, în perioada migraţiilor, de către triburile pornite din Asia. Dovada o reprezintă craniul de femeie descoperit în judeţul Buzău, cu cinci decenii în urmă, peste care era aşezată o diademă specifică hunilor.
Diadema de la Gherăseni este una dintre cele mai importante piese descoperite pe teritoriul judeţului Buzău, nu atât pentru materialul din care este realizată, bronz acoperit cu o foiţă subţire de aur decorată cu pietre semipreţioase, cât pentru informaţiile oferite istoricilor.
Doi localnici din Gherăseni au descoperit mormântul de inhumaţie, în timp ce pregăteau terenul pentru înfiinţarea unor culturi agricole. Se întâmpla în luna aprilie a anului 1965, pe malul drept al râului Călmăţui, în punctul Grindul Cremenea, la aproximativ trei kilometri nord-nord-vest de satul Gherăseni.
”Arheologii chemaţi la faţa locului au constatat importanţa descoperirii şi au recuperat în totalitate piesele depuse în mormânt alături de defunct, printre acestea numărându-se o oglindă din bronz, un fragment dintr-o greutate din lut şi câteva fragmente provenite de la un vas din lut. De asemenea, pe baza inventarului arheologic au putut stabili şi perioada în care avusese loc această înmormântare, momentul fiind plasat în prima parte a secolului al V-lea”, relatează muzeograful Gabriel Stăicuţ, de la Muzeul Judeţean Buzău.
Diadema de la Gherăseni (foto sus) este singura piesă de acest fel descoperită întreagă. Cercetarea arheologică a identificat podoabele de acest tip ca fiind în strânsă legătură cu mediul nomad hunic, alte circa 25 de diademe asemănătoare cu cea de la Gherăseni fiind găsite în complexe funerare răspândite pe un areal geografic întins între Kazakhstan-ul de astăzi şi Europa Centrală.
”Realizată dintr-un miez de bronz acoperit cu o foiţă subţire de aur decorată cu pietre semipreţioase (almandine) de diverse forme prin tehnica à cabochon, diadema este una tipică pentru aşa-numitul stil policrom. Deşi de dimensiuni relativ reduse (19,5 x 4,5 cm), ceea ce atrage atenţia privitorului este modul în care a fost ornamentată suprafaţa vizibilă a piesei. Decorată cu 143 de almandine cu forme diferite (dreptunghiulare, triunghiulare, alungite), dispuse în patru şiruri paralele şi fixate în casete proprii, avea partea centrală marcată prin prezenţa unei almandine convexe de dimensiuni mai mari, de formă rotundă şi dedesubtul ei un grupaj de patru pietre triunghiulare dispuse în jurul uneia rombice. Marginile diademei erau marcate prin două, respectiv trei şiruri perlate, lucrate prin presare de pe revers. În cele patru colţuri şi la mijlocul laturii de sus se aflau cinci orificii care, probabil, au folosit la prinderea piesei pe un capişon”, se arată în prezentarea obiectului expus la Muzeul Judeţean Buzău.
Analiza antropologică efectuată ulterior asupra oaselor din mormântul de la Gherăseni a oferit informaţii preţioase despre originea scheletului.
”Diadema era pe craniu, aflat acum la Institutul de antroplogie din Bucureşti. Craniul deformat, alungit, poartă încă urmele de vergire de la diademă. Este unul dintre cele mai alungite cranii descoperite, semn că prinţesa de aici era foarte însemnată şi avea o poziţie deosebită în comunitate”, spune istoricul buzoian Marius Constantinescu.
Femeia cu capul alungit, o ciudăţenie pentru localnici Marius Constantinescu spune că scheletul a aparţinut unei femei care provenea din rândul hunilor. A murit înainte să împlinească vârsta de 25 de ani şi, cel mai probabil, se născuse pe aceste meleaguri. Hunii ajunseseră în zona Buzăului cu mai multe generaţii înainte.
”În 375 – 376 e.n. hunii trec marea de Azov, printr-o întâmplare fericită pentru ei. Ajung dincoace de Nistru iar primii întâlniţi au fost ostrogoţii lui Ermanaric, pe care i-au cucerit. I-au cucerit şi pe sarmaţi, i-au învins şi i-au luat în armatele lor apoi i-au întâlnit pe goţii lui Athanaric. Acesta a încercat să se apere, ridicând un val de pământ în zona Galaţi – Brăila dar după ce s-a trezit că hunii îl atacă din spate Athanaric s-a retras în munţii localizaţi de majoritatea cercetătorilor în zona Buzăului”, spune istoricul buzoian.
Potrivit istoricului, valul de nomazi era format din aproximativ 5.000 de războinici care mai aveau cu ei încă cel puţin 20.000 de copii, femei şi bătrâni. Zeci de ani putea dura şederea grupului într-un loc, perioadă în care membrii tribului aveau legături cu localnicii. Populaţiilor hunice incompatibile cu traiul sedentar le era caracteristică economia de consum, productia de bunuri fiind asigurată exclusiv de localnicii sedentari.
”În acea perioadă, la Gherăseni, hunii stăteau separat de localnici, care erau dacii romanizaţi. Mormântul în care s-a găsit diadema este la 100 de metri de vatra veche, la nord, iar cimitirul lor era la vreo 200 de metri mai la vest de aşezare. Erau mai multe generaţii de huni care ajunseseră în convieţuire cu localnicii. Clar, această tânără ale cărei rămăşiţe au fost găsite la Gherăseni era o prinţesă din rândul hunilor, o femeie importantă, şi reprezenta populaţia dominantă din punct de vedere militar. Nu ştim câte persoane aveau astfel de capete, însă bănuim că erau percepute ca o ciudăţenie de băştinaşi”, spune Marius Constantinescu.
Deformarea craniană artificială pentru frumuseţe şi statut social Descoperirile arheologice şi relatările izvoarelor vremii susţin faptul că, în rândul populaţiei hunice, deformarea artificială a craniului la femei era considerat un semn de frumuseţe şi distincţie, fiind practicat mai ales în cadrul familiilor de rang înalt. Practic, capul copilului era strâns legat cu o faşă, care era lăţită treptat, apoi capul era căptuşit pentru a-l proteja de impactul eventualelor accidente.
”La forma alungită a craniului se ajungea după un proces care începea din copilărie şi care consta din aplicarea constantă a unor bandaje strâns legate, obiceiul acesta fiind cunoscut mai întâi la populaţiile sarmatice şi preluat ulterior de către huni”, susţine muzeograful buzoian Gabriel Stăicuţ.
Deformarea capului, practică veche şi răspândită pe tot globul Cea mai veche referinţă scrisă despre deformarea craniană artificială vine de la poetul grec Hesiod, care a trăit între 750 şi 650 î.Hr. În cartea sa de mitologie „The Catalogues of Women“, Hesiod face referire la un trib din Africa sau din India numit „Makrokephaloi“, care s-ar traduce „capetele mari“.
Peste tot în America, în diferite triburi, părinţii legau şi modelau capul copiilor, din aceleaşi motive: pentru a integra copilul în structura societăţii lor. Pentru mayaşi, procedura avea şi o semnificaţie religioasă: „Zeii le-au transmis strămoşilor noştri că o astfel de formă a capului este nobilă“, explica Gonzalo Fernandez de Oviedo, un cronicar spaniol. În cultura mayaşă predominau două stiluri diferite de deformare craniană artificială. Celor care erau predestinaţi sau sperau să deţină o funcţie înaltă li se făceau „deformări oblice“, adică un craniu extrem de ascuţit. Cu toate acestea, majoritatea populaţiei avea o „deformare verticală”, cu o formă rotunjită a craniului, dar aplatizat pe lateral.
Tradiţia supravieţuieşte în Polinezia, aşa cum o face şi tribul Mangbetu din Congo. În Vanuatu, forma alungită a craniului este asociată cu eroii renumiţi şi cu religia. O persoană din Malekula, o insulă din lanţul Vanuatu, i-a spus antropologului veteran Kirk Huffman că deformarea „îşi are originile în credinţele spirituale de bază ale poporului nostru. Vedem că cei cu capete alungite sunt mai frumoşi. De asemenea, acesta este şi un semn de înţelepciune“.
Locuitorii din Vanuatu asociau capetele alungite cu o inteligenţă mai mare, cu un statut social superior şi cu o mai mare apropiere de lumea spiritelor. În Borneo, o frunte plată era un indiciu al frumuseţii. Cercetările experţilor arată că modificarea craniană nu avea niciun impact asupra funcţiei cognitive. Un document din 2007 publicat în revista „Neurosurgery“ precizează că „nu par să existe efecte negative asupra indivizilor care au practicat chiar forme foarte severe de deformare craniană intenţionată“.
adevarul.ro
The strange "long heads" that lived in Romania in the century. IV en
The custom of deforming the skull as a sign of distinction in the community was brought to the Carpatho-Danubian area during migrations by Asian tribes. The proof is the skull of a woman discovered in Buzau County, five decades ago, over which was placed a diadem specific to the Huns.
The diadem from Gherăseni is one of the most important pieces discovered on the territory of Buzău county, not so much for the material from which it is made, bronze covered with a thin sheet of gold decorated with semiprecious stones, but for the information offered to historians.
Two locals from Gheraseni discovered the burial tomb, while preparing the land for the establishment of agricultural crops. It happened in April 1965, on the right bank of the Călmăţui River, in the point Grindul Crafna, about three kilometers north-northwest of the village of Gherăseni.
Archaeologists called to the scene found the importance of the discovery and fully recovered the pieces deposited in the tomb with the deceased, including a bronze mirror, a fragment of a clay weight and some fragments from a vessel from clay. Also, based on the archeological inventory, they were able to establish the period in which this burial took place, the moment being placed in the first part of the 5th century ”, relates the museographer Gabriel Stăicuţ, from the Buzău County Museum.
The headband from Gherăseni (photo above) is the only piece of this kind discovered in its entirety. Archaeological research has identified such ornaments as closely related to the Hunic nomadic environment, with about 25 diadems similar to the one in Gheraseni being found in funerary complexes spread over a geographical area between today's Kazakhstan and Central Europe.
"Made of a bronze core covered with a thin sheet of gold decorated with semiprecious stones (almandine) of various shapes by the cabochon technique, the tiara is a typical one for the so-called polychrome style. Although relatively small (19.5 x 4.5 cm), what attracts the viewer's attention is the way in which the visible surface of the piece was decorated. Decorated with 143 almandines of different shapes (rectangular, triangular, elongated), arranged in four parallel rows and fixed in their own boxes, it had the central part marked by the presence of a larger convex almandine, round in shape and below it a group of four triangular stones arranged around a rhombic one. The edges of the tiara were marked by two or three pearl strings, respectively, worked by pressing on the reverse.
The anthropological analysis performed later on the bones from the Gheraseni tomb provided valuable information about the origin of the skeleton.
"The tiara was on the skull, now at the Institute of Anthropology in Bucharest. The deformed, elongated skull still bears traces of the diadem. It is one of the longest skulls discovered, a sign that the princess here was very important and had a special position in the community ", says the Buzau historian Marius Constantinescu.
The woman with the elongated head, a strangeness for the locals Marius Constantinescu says that the skeleton belonged to a woman who came from the Hun family. He died before the age of 25 and was most likely born in these lands. The Huns had arrived in the Buzau area several generations before.
In 375 - 376 the Huns crossed the Sea of Azov, through a happy event for them. They reach beyond the Dniester and the first encounters were the Ostrogoths of Ermanaric, whom they conquered. They also conquered the Sarmatians, defeated them and took them into their armies and then met the Goths of Athanaric. He tried to defend himself, raising a wave of earth in the Galaţi - Brăila area, but after he found out that the Huns were attacking him from behind, Athanaric withdrew to the mountains located by most researchers in the Buzău area ", says the Buzau historian.
According to the historian, the wave of nomads consisted of about 5,000 warriors who still had at least 20,000 children, women and the elderly with them. The group could stay in one place for decades, during which time members of the tribe had ties to the locals. Hunnic populations incompatible with sedentary living were characterized by the consumer economy, the production of goods being provided exclusively by sedentary locals.
"At that time, in Gheraseni, the Huns were separated from the locals, who were Romanized Dacians. The tomb where the diadem was found is 100 meters from the old hearth, to the north, and their cemetery was about 200 meters further west of the settlement. There were several generations of Huns who had come to live with the locals. Clearly, this young woman whose remains were found in Geraseni was a princess among the Huns, an important woman, and represented the dominant population from a military point of view. We don't know how many people had such heads, but we suspect that they were perceived as a strange thing by the natives ", says Marius Constantinescu.
Artificial cranial deformity for beauty and social status Archaeological discoveries and sources tell that, among the Hun population, artificial skull deformity in women was considered a sign of beauty and distinction, being practiced especially in high-ranking families. Basically, the child's head was tightly tied with a bandage, which was gradually widened, then the head was lined to protect it from the impact of possible accidents.
"The elongated shape of the skull was reached after a process that began in childhood and consisted of the constant application of tightly tied bandages, this custom being first known to Sarmatian populations and later taken over by the Huns," says Buzau museographer Gabriel Staicut.
Head deformity, an ancient and widespread practice around the globe The earliest written reference to artificial cranial deformity comes from the Greek poet Hesiod, who lived between 750 and 650 BC. In his mythology book "The Catalogs of Women", Hesiod refers to a tribe in Africa or India called the "Makrokephaloi", which translates as "the big heads".
All over America, in different tribes, parents tied and shaped children's heads, for the same reasons: to integrate the child into the structure of their society. For the Mayans, the procedure also had a religious significance: "The gods told our ancestors that such a shape of the head is noble," explained Gonzalo Fernandez de Oviedo, a Spanish chronicler. Two different styles of artificial cranial deformity predominated in Mayan culture. Those who were predestined or hoped to hold a high office were given "oblique deformities," that is, an extremely sharp skull. However, most of the population had a "vertical deformity", with a rounded skull shape, but flattened on the side.
The tradition survives in Polynesia, as does the Mangbetu tribe in Congo. In Vanuatu, the elongated shape of the skull is associated with famous heroes and religion. A person from Malekula, an island in the Vanuatu chain, told veteran anthropologist Kirk Huffman that the deformation “has its origins in the basic spiritual beliefs of our people. We see that those with elongated heads are more beautiful. It is also a sign of wisdom. "
Vanuatu residents associated elongated heads with greater intelligence, a higher social status, and a closer relationship with the spirit world. In Borneo, a flat forehead was an indication of beauty. Expert research shows that cranial change had no impact on cognitive function. A 2007 paper published in the journal Neurosurgery states that "there do not appear to be any negative effects on individuals who have practiced even very severe forms of intentional cranial deformity."
adevarul.ro
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
