Convorbirea lui Ștefan cel Mare cu duhovnicul Daniil Sihastru
Capul
ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l
încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n
care nimeni n-a zâmbit?
Sub
o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a
fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
—
„Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”
— „Ștefan al
Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în
rugăciune.”
— „Bunule părinte! Sunt rănit
și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu
sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi
să se-nchine?”
Daniel Sihastru domnului a zis:
— „Ma
înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul
nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare
traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a
zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e tot
d-odată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n
mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar
nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar
nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o
apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai
bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!”
După-aceste
vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii 'nalță-o
monastire.
(Dimitrie Bolintineanu, Daniil Sihastru)
