Convorbirea lui Ștefan cel Mare cu duhovnicul Daniil Sihastru Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, Dar cu umilință lanțu-l încovoaie! Ce e oare traiul, dacă e robit? Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit? Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume, Cu vărsarea serii un străin sosi. — „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!” — „Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune, Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune.” — „Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins; Însăși a mea mumă astăzi m-a respins! Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?” Daniel Sihastru domnului a zis: — „Ma înșeală-auzul ori eu am un vis? Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, Dar cu umilință lanțu-l încovoaie! Ce e oare traiul, dacă e robit? Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit? Viața și robia nu pot sta-mpreună, Nu e tot d-odată pace și furtună. Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi Pentru neatârnare, oameni și pământuri...