MISTERIOASA ROMANIE
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Mistere și similitudini între Munții Bucegi și Platoul Marcahuasi, Peru
Un mare mister planeaza asupra istoriei lumii: civilizatia antedeluviana, cu punctele sale geografice sacre, avand puteri miraculoase.
In aceasta geografie sacra se inscrie si Romania, cu altarele sale ciclopice si chipurile de zei sculptate in rocile masivelor muntoase, cu necropolele de uriasi, acei stramosi indepartati pomeniti de toate miturile lumii si de cartile sfinte!
Marcahuasi, „Monumentul Umanitatii”
Profesorul peruan Daniel Ruzo (1900-1991) – doctor, arhitect, filosof, istoric, facand parte dintr-o organizatie cu adevarat oculta – isi propusese sa scoata la lumina aceasta magnifica istorie straveche. El a fost cel care s-a straduit sa descifreze mesajele incifrate in piatra ale civilizatiei de dinainte de Potop.
Totul a pornit cand prietenul sau Enrique Dammert i-a aratat o fotografie a unei stanci cu chip de om de pe Platoul Marcahuasi, din Peru, aflat la o altitudine de 3.600 de metri. Era in 1952. Chipul maiestuos al unui inca i-a „vorbit” imediat si l-a cuprins o pasiune care avea sa-l tina toata viata.
Noua ani si-a petrecut Ruzo in Anzi, cartografiind o parte a unei geografii sacre care se intindea pe tot Pamantul. Samanii i-au spus ca imensele fete sculptate in stanca – in roca la fel de dura ca obsidianul – de pe Platoul Marcahuasi, sunt „de dincolo de valul timpului”. Ceea ce, mai precis, se refera la mii de ani inainte de Potop. Figurile infatiseaza animale – cele mai multe care n-au trait in aceasta regiune, ca rinoceri, camile, lei, broaste testoase – si tipuri umane indigene, negroide, caucaziene, asiatice.
Numai „Capul unui Inca”, prima sculptura cercetata de Ruzo, infatiseaza 14 tipuri umane, de aceea a si denumit-o „ Monumentul umanitatii”. Platoul peruan este strabatut de vaste galerii si tuneluri care alcatuiesc o misterioasa retea cu functionalitate religioasa, dat fiind artefactele sacre gasite in subterane.
Calea zeilor Soarelui
Dr. Daniel Ruzo a descoperit ruinele unui oras preistoric fortificat, care se desfasura pe o suprafata de peste doi kilometri patrati si care cuprindea, in cele patru puncte cardinale, varfuri sculptate si altare impresionante. Toate acestea puteau fi observate cu precizie in anumite conditii de luminozitate, dar care nu sunt aleatorii, ci tin de solstitii.
Si toate au o legatura cu constructiile subterane. In urma acestor descoperiri, publicate in lucrarea sa „Pe urmele Zeilor Soarelui” – dat fiind ca totul indica un cult solar stravechi – Ruzo a pornit o serie de cercetari in toate colturile lumii, atragand atentia asupra acestei civilizatii puternice, pierduta in negura timpului. Toti „marii” istorici au refuzat teoria lui, preferand sa creada ca sculpturile megalitice in stanci sunt fantezii geologice sau rezultat al intemperiilor.
Doar cele evidente, de pe peretii masivelor ce faceau odata parte din civilizatia hitita sunt recunoscute ca atare, dar ele sunt mult mai recente. Ruzo este cel ce a descoperit, in 1961, la peste 50 de metri in spatele templelor tebane al lui Mentuhotep al II-lea, al Reginei Hatsepsut si al lui Tutmes al III-lea, un imens perete de granit acoperit cu basoreliefuri infatisand zeitati stravechi.
Si nu a inteles de ce istoricii egipteni nu-l iau in considerare, din moment ce „numai vechimea sculpurilor de pe acest perete devanseaza cronologia stabilita de ei cu mii de ani”. „De ce vor sa uite de Egiptul de dinainte de Potop care a lasat aceste magnifice sculpturi pe peretele campiei sacre unde ulterior si-au ingropat faraonii?”, se intreba Daniel Ruzo. De ce vrea omenirea, in general, sa uite de uimitoarea civilizatie de dinainte de Potop, cu al sau cult al Soarelui care a dat omenirii datele necesare supravietuirii?
Bucegi, centrul religios al celei mai vechi civilizatii
In 1968, dr. Ruzo a sosit in Romania, pentru a cerceta Platoul Bucegilor, dupa ce vazuse „Sfinxul” pe o carte postala si primise mai multe lamuriri de la un coleg roman. „Am cercetat muntii din cinci continente”, scria el, „dar in Carpati am gasit monumente unice dovedind ca in aceste locuri a existat o civilizatie mareata, constituind centrul celei mai vechi civilizatii cunoscute astazi”.
El a recunoscut ca sculpturile din Bucegi au legatura cu cele din Platoul Marcahuasi si a indemnat cercetatorii romani care l-au insotit – multi dintre ei specialisti in „ochiul si timpanul”, trimisi sa vada ce vrea „nebunul” si sa intocmeasca rapoarte catre Cabinetul 2, al Elenei Ceauseascu – sa cartografieze sculpturile si retelele de galerii si tuneluri subterane.
Mai ales, ca toate aceste repere eterne constituie, conform demonstratiilor arhitectului peruan, si o „cale a aurului si a mirului”. El a si semnalat colegilor romani, orientandu-se dupa sculpturile din stanci si dupa denumirile stravechi ca un tezaur nepretuit pentru omenire se ascunde in pantecele Bucegiului cu varful sau atat de sugestiv intitulat OM, cu apa sa explicit numita IA(-)L.OM. ITA! Ce ita de om s-a dezvoltat pe meleagurile noastre in timpuri despre care istoria scrisa de alte v(ite) /natii nici nu vor sa auda, preferand sa ignore evidentele si sa distruga dovezile?
Cultura Masma
Daniel Ruzo o numeste „cultura Masma” – cea mai veche de pe glob, care s-a dezvoltat si a inflorit cu peste 50.000 de ani in urma. „Aceste monumente megalitice de o uimitoare expresivitate presarate pe tot globul pamantesc au fost facute de aceeasi civilizatie. Tehnica sculpturii in roca la nivelul la care a fost aplicata pentru aceste monumente nu a mai fost repetata ulterior, la lucrari similare.
Linia comuna care uneste toate monumentele acestei civilizatii stravechi este amplasarea lor pe munti sacri, temple ale unei omeniri pierite, dar amplasate astfel incat sa nu dea voie urmasilor sa o uite si poate aceste puncte de geografie sacra vor purifica si salva candva samburii umanitatii de cine stie ce cataclism major, cum a fost in trecut Potopul”, concluziona Daniel Ruzo in cartea sa „Marcahuasi.
Istoria unei fantastice descoperiri”. Vindecatorii peruani cunosteau de mult geografia sacra descoperita de dr.Ruzo. Prin traditie, orice act de vindecare, ca sa fie complet, trebuie sa treaca pe la „pietrele sfinte”, cum numesc ei chipurile cioplite. Pentru vindecatorii peruani, varful cu cel mai puternic efect curativ este Paceamama ( Mama Pamantului ).
22 de vortexuri energetice
Cum rezultatele acestor excursii cu rol curativ sunt evidente, un grup de cercetatori peruani, vrand sa demonstreze ca este vorba doar de vindecare prin autosugestie, a efectuat o serie de masuratori energetice in punctele cheie ale geografiei sacre indicate de vindecatori.
Spre uimirea cercetatorilor, dotati cu aparatura moderna, au identificat pe Platoul Marcahuasi din Peru 22 de vortexuri energetice pe care le-au numit „cruzes”, „cruci”, formate din trei tipuri diferite de energie. Trei vortexuri din primul tip de energie, cea mai puternica, se manifesta intr-o zona abrupta ce permite un acces limitat spre platou.
Al doilea tip energetic formeaza sapte „cruci” si se manifesta in anumite zile ale saptamanii, intre anumite ore, iar al treilea tip formeaza 12 cruci energetice, manifestarile lor depinzand de fazele lunii. Toate aceste intersectii energetice sunt vizibile cu ochiul liber si nu trebuie sa fii extrasenzorial ca sa le observi. Vindecatorii le cunosteau manifestarile din traditiile orale pe care breasla le transmite din generatie in generatie de mii de ani.
Gura Raiului din Bucegi
In 1999, cercetatorul Vasile Rudan a efectuat un studiu asupra unei zone din Bucegi. A observat accidental ca pe o panta cu o suprafata de un kilometru patrat, in preajma Varfului Doamnei, organismul se incarca energetic, toate functiile fiind revigorate. Masuratorile indicau o anomalie magnetica atipica.
Cercetatorii au denumit sugestiv zona “Gura de Rai”, conform unei legende populare , care spune ca „la ingemanarea Cerului cu Pamantul viata trece prin moarte si moartea devine viata”. Adica se deschide o poarta spre alta lume. S-au facut masuratori prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington.
Anomalia geomagnetica atipica pusa in evidenta de masuratori era cu totul necunoscuta. Era o anomalie cu efecte pozitive, spre deosebire de alt gen de anomalii atipice, care emiteau radiatii patogene, pe care profesorul Rudan le cerceta de multi ani. “ Pe diagrame, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care aveam mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte”, spunea prof.Vasile Rudan.
Ar fi interesant de aflat daca pe Platoul Bucegi se manifesta „cruci” energetice avand un efect curativ ca cele din Platoul Marcahuasi din Peru. O alta cercetatoare care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi a fost Cristina Panculescu. Conform teoriei ei, bazata pe o serie de analize ale mostrelor de roca si electronografie, in Bucegi, in apropierea Varfului Omu, se afla un centru energetic – informational natural al Terrei, cu efecte benefice asupra organismului uman. La fel ca Pachamama din Peru!
Kogaioanele din Romania
Karina Agurto, medic, dar si vindecator prin puteri oculte, din Peru, a auzit de incarcatura energetica a Varfului Omu. Karina, ca majoritatea vindecatorilor peruani, organizeaza excursii in nordul tarii, la piramidele incasilor si pe inaltimele despre care traditia spune ca sunt incarcate de energii pozitive.
Ea a atras atentia ca si romanii ar trebui sa includa Varful Omu ca traseu de energizare, fundamental pentru o vindecare completa, atat fizica, cat si spirituala. Dr. ing. Ioan Olaru este autorul unor studii de specialitate privind energiile “kogaioanelor” din Romania. Potrivit istoricilor antici Herodot si Strabon, Kogaion era muntele sfant al dacilor, unde se afla vatra de cult al celor ce se credeau nemuritori.
Dr. ing. Ioan Olaru este de parere ca exista mai multe kogaioane, trei fiind principale: cel din Bucegi, care cuprinde Varful Omu, in Apuseni – Muntele Gaina si Raraul. Sub aspectul energo-informational, orice varf cu aspect de piramida este un posibil kogaion, aceasta structura facilitand schimbul energetic si informational cu Cosmosul. Kogaionul din Bucegi are, insa, o particularitate aparte: este inconjurat de 13 coloane de cuart, care creeaza o energie extraordinara, iar apa care izvoraste direct din stanca este “apa vie”.
Din cercetarile dr.ing. Ioan Olaru a rezultat ca muntele si apa refac echilibrul energetic al omului, fapt cunoscut de renumitii tamaduitori daci si abia redescoperit in prezent.”
Tuneluri, extratereștri și mistere în România
Dacă s-ar găsi cineva care să scrie o cronică a ciudăţeniilor petrecute pe teritoriul din jurul Carpaţilor, s-ar putea spune, fără tăgadă, că trăim într-o ţară a senzaţionalului absolut.
Tunelul extraterestru din Iaşi
În toamna anului 1989, o echipă de muncitori din Iaşi a dărâmat un perete al unei case în timpul lucrărilor de renovare. Dincolo de mormanul de cărămizi, au descoperit, cu uimire, un puţ care fusese acoperit cu o placă metalică. Deşi mai mulţi cercetători au fost chemaţi la faţa locului, cu scopul de a realiza o analiză a plăcii respective, nici unul dintre aceştia nu a putut identifica materialul din care fusese confecţionată.Aliajul folosit era unul complet necunoscut, iar modelul reprezentat pe placă era şi el foarte deosebit. El prezenta 14 fiinţe ciudate. Patru dintre acestea aveau formă umanoidă, dar semănau cu nişte roboţi.
Placa includea şi un ansamblu de simboluri aşezate pe două rânduri, în formă de cerc. Cercul interior cuprindea semne şi imagini foarte asemănătoare cu cele mayaşe, iar cercul exterior includea reprezentări ale unor fiinţe asemănătoare saurienilor. În cele din urmă, placa a fost ridicată şi sub ea a fost descoperit un puţ. Cercetat şi el de specialişti, s-a dovedit că se termina într-o cameră cu pereţi din granit, întinsă pe o suprafaţă de 17-18 mp şi înaltă de trei metri. În cameră nu a fost găsit nimic, dar cei care au intrat acolo au declarat că ar fi avut o senzaţie ciudată, ca şi cum ar fi simţit prezenţa unor fiinţe stranii.
Unul dintre pereţii camerei se deschidea într-un nou tunel, înalt de 2,4 metri, lung de 450 de metri, lat de 1,60 metri şi construit cu o înclinaţie de 30 de grade. Acest tunel ducea într-o cameră cu tavanul glazurat şi îmbrăcată în blocuri de granit. Unul dintre pereţii camerei avea o scobitură asemănătoare unei pâlnii, pe unde curgea apa unui izvor. Specialiştii au preluat mostre de apă şi le-au supus testelor de laborator.
Rezultatele au fost uimitoare, arătând că apa avea proprietăţi curative, asemănătoare cu misterioasa “apă vie” din poveştile populare, o apă despre care se spunea că putea prelungi viaţa cu mulţi ani. Experimentată ca leac pe câţiva bolnavi, se spune că aceştia s-au vindecat într-un timp foarte scurt. Cu vremea, cercetarea încăperilor misterioase şi a plăcii a fost abandonată, iar în prezent nu se ştie nici ce s-a întâmplat cu apa vindecătoare.
Subteranele Brăilei
Centrul Vechi din Brăila mai are câteva porţiuni din tunelurile subterane săpate şi folosite de turci. Adevărate hrube ale oraşului, ele făceau parte din cel mai mare sistem defensiv construit de otomani în zona Dunării, şi unde se spunea că ar fi fost ascuns aurul imperiului Semilunii. Aurul era adunat ca tribut din Ţara Românească şi păzit de către ieniceri, până când putea fi trimis la Istanbul. De-a lungul timpului, Cetatea Brăilei (care în prezent nu mai există) a fost cucerită de şapte ori de prădători care visau să pună mâna pe comorile otomanilor.
În Centrul Vechi al oraşului, încă mai există, la peste 10 metri sub pământ, porţiuni din vechile hrube, care se întind uneori şi pe câte două sau trei nivele, aşa cum sunt cele de pe strada Cetăţii (cu vechea pulberărie) şi cele de pe Împăratul Traian şi Ştefan cel Mare. Mulţi dintre brăilenii care trăiesc în apropierea lor sunt convinşi că în încăperile subterane mai pot fi descoperite multe vestigii de pe vremea turcilor.
La intersecţia vechiului bulevard Sfânta Maria (numit azi Panait Istrati), sub pământ se întinde o altă reţea de tuneluri. Acolo se află casa care i-a aparţinut lui Anghel Nicolae, un ofiţer de artilerie care a fost aghiotantul lui Antonescu, iar la 10 metri sub aceasta, se întind câteva hrube uriaşe, căptuşite cu o cărămidă veche, de o rezistenţă extraordinară. Deşi au tot existat propuneri de a cataloga integral hrubele şi de a le pune în valoare în interes turistic, autorităţile au refuzat aceste sugestii, iar în anul 1955, acestea au fost astupate.
După apariţia unor fenomene de tasare în diverse zone ale oraşului, hrubele au fost catalogate în hrube uscate, hrube umede şi hrube cu apă. La cererea unor cetăţeni, ale căror locuinţe se află în imediata apropiere, unele porţiuni au rămas neastupate.
Tuneluri secrete între Ceahlău şi Satu Mare şi între Bucegi şi Munţii Retezat
O altă legendă contemporană se referă la uriaşa reţea de galerii subterane ce se întinde sub aproape toată ţara. Despre acestea se spune că ar fi artificiale, deci construite, şi nu formate în mod natural, şi că s-ar afla la 4-5 km adâncime sub pământ. Nu se ştie exact cine ar fi construit aceste tuneluri, dar poveştile spun că ele ar fi fost realizate nu de oameni, ci de fiinţe inteligente din alte lumi. Aceste tuneluri ar ascunde un centru spiritual subteran, iar una dintre intrările în reţea ar fi situată undeva în oraşul Suceava. În tunel ar fi ascunse şi comori fabuloase, printre care şi o cameră uriaşă, cu pereţi din bazalt lustruit, care emană luminiscenţă, şi cu un soare gigantic amplasat pe peretele din răsărit al cavernei, realizat în întregime din aur.
Şi sub Ceahlău se spune că există un tunel în pantă, înalt de 15 metri şi lat de 10 metri, în interiorul căruia forţa gravitaţională este parţial anulată, deci cineva care trece prin tunel l-ar străbate în salturi. Acest lucru face posibilă parcurgerea mai rapidă a tunelului subteran, care este situat la 1500 de metri sub pământ. Se mai spune că această galerie subterană ar avea forma unui cap de lup şi că ar realiza o legătură între Ceahlău şi Satu Mare şi între Munţii Retezat şi Munţii Bucegi (în zona Buşteni). Alte tuneluri subterane ar mai exista şi sub Masivul Godeanu, în partea vestică a Mânăstirii Tismana. Se mai spune că prezenţa acestor coridoare subterane este cunoscută şi de către autorităţi, care tac mâlc şi le păzesc cu străşnicie.
Deşi nu se ştie cum şi cine ar fi construit tunelurile, o ipoteză susţine că ele nu se întind doar sub teritoriul României, ci străbat subteran întreaga planetă, făcând conexiunea cu lumea ascunsă de sub pământ, numită în mituri Shambala. Misterele Bucegilor Mistere din munţii şi subteranele României Gura de rai din Bucegi Meteorologia încă nu poate oferi o explicaţie ştiinţifică pentru modul în care, nu de puţine ori, Masivul Caraiman din Bucegi este brusc înghiţit de nori, sau pentru felul în care apare un curcubeu care începe fix în această zonă. În Munţii Bucegi se află şi zona numită “Gura de Rai”, care se întinde pe un kilometru sub Sfinx şi masivul Omu, în apropiere de cele “Şapte izvoare”, din care curge o apă foarte pură.
Alpiniştii care urcă în Gura de Rai spun că nu obosesc niciodată şi că indiferent de efortul depus, funcţiile vitale le rămân în parametri normali. Din punct de vedere medical, această lipsă de epuizare de pe urma efortului nu poate fi explicată. În luna august a anului 1993, în zona Bucegilor au avut loc o serie de cutremure care nu au putut fi explicate de către seismologi. Deşi ele nu au fost de magnitudine mare, Bucegii s-au aflat în acea perioadă într-o mişcare continuă. Fenomenul a fost pus şi pe seama tunelurilor subterane despre care se spune că s-ar întinde sub Bucegi. În mod bizar, armata s-a interesat, şi ea, de aceste cutremure, ceea ce a sporit senzaţionalul fenomenului. O altă întâmplare ciudată s-a manifestat atunci când locuitorii din Buşteni s-au încărcat, toţi, electric, aşa încât, din atingerile lor, pe stradă sau acasă, rezultau scântei.
Sfinxul şi Piramida Solară
Sfinxul din Bucegi este o formaţiune asemănătoare Sfinxului din Egipt, despre care nu se ştie dacă s-a format în mod natural, prin eroziune, sau dacă a fost construită de mâna omului. Se apreciază, totuşi, că este puţin probabil ca el să fie un rezultat al acţiunii intemperiilor, din cauza preciziei şi perfecţiunii formelor sale. După cum se ştie, Sfinxul din Bucegi prezintă un chip uman, cu privirea îndreptată spre nord, şi pe care razele soarelui nu o pot lumina niciodată. Legenda spune că atunci când o rază solară va lumina interiorul cavităţii oculare, acest lucru va marca începerea sfârşitului lumii.
Sfinxul a mai fost numit şi “Păzitorul pragurilor”, o forţă magică ce veghează totul de la înălţime. O altă legendă afirmă că Sfinxul şi mineralul care îl formează ar putea fi un suport în care au fost depozitate, sub formă de câmp energetic, informaţiile umanităţii din cele mai vechi timpuri. Ar fi vorba, în acest caz, de informaţii cunoscute de oameni care ar fi trăit pe pământ cu mult timp înainte de istoria cunoscută, în vremuri imemoriale. Legenda mai adaugă şi faptul că undeva, sub Sfinx, în subteranele Bucegilor, ar exista o cameră unde au fost depozitate documente şi înscrisuri care conţin informaţii foarte valoroase pentru evoluţia umanităţii.
Un lucru care nu este prea cunoscut îl reprezintă faptul că, într-o singură zi din an, razele Soarelui de apus înconjoară Sfinxul şi, în timp ce coboară spre baza lui, se formează o piramidă magică din lumină. Se spune că această piramidă ar avea proprietăţi curative şi că ar fi existat cazuri în care oameni suferinzi de afecţiuni grave s-au vindecat în urma expunerii la acţiunea ei benefică. Din acest motiv, oameni din diverse colţuri ale lumii, care sunt afectaţi de boli grave, vin la Sfinx, cu speranţa de a beneficia de pe urma puterilor miraculoase ale piramidei magice.
Enigmele din peştera Tăuşoarelor
Versantul stâng al Văii Izvorul Tăuşoarelor din judeţul Cluj ascunde, la o altitudine de aproximativ o mie de metri, Peştera Tăuşoarelor. Aceasta conţine numeroase galerii şi patru râuri subterane, care apar printre stânci şi apoi dispar tot pe sub ele, doar pentru a reapărea din nou la vedere în alt loc. Peştera a fost descoperită în 1955, de învăţătorul Leon Barte, când acesta se plimba prin zonă, şi a văzut cum apa care curgea în vale dispărea sub pământ. Omul a intrat în peşteră ca speolog amator, dar, în final, s-a adresat Institutului de Speologie din Cluj, după care au început explorările sistematice ale peşterii de către speologi de meserie. Aceştia au descoperit noi galerii, dintre care unele de dimensiuni mari.
Totuşi, cel mai interesant lucru legat de peşteră îl reprezintă aşa-numitele “bile de Tăuşoare”, care au dat şi numele locului în care s-au format, şi anume, Sala Bilelor. Asemănătoare cu trovanţii din Vâlcea, bilele de Tăuşoare stau încastrate în podeaua peşterii şi în peretele calcaros din acelaşi loc. Misterul îl constituie faptul că nu se ştie cum s-au putut forma aceste structuri, precum şi faptul că, uneori, din interiorul bilelor se aud murmure stranii. Speologii au mai făcut o descoperire în peşteră. Au găsit schelete de urşi care aparţin a două specii, despre care se ştia că nu pot convieţui: ursul de cavernă, Ursus Spelaeus, şi ursul brun, Ursus Arctos.
De asemenea, oasele erau dispuse pe un aranjament circular, cu oasele de urs brun puse în nord, nord-vest şi sud, şi cu cele de urs de cavernă în nord, nord-est şi sud. Speologii afirmă că oamenii primitivi ar fi ţinut în peşteră diverse ceremonii legate de cultul ursului. Dar surprizele nu s-au sfârşit. Speologii sunt siguri că viitoarele explorări ale peşterii vor adăuga descoperiri interesante la cele care au fost scoase la iveală până în prezent.
sursa : formula-as.ro
Extraterestrul antic de la Rm. Vâlcea
În ziarul local “Orizont” nr.897/21 septembrie 1971 (ce apărea la Rm. Vâlcea) se putea citi sub titlul “Descoperiri arheologice” următoarea ştire:
“Pe malul Oltului, în apropierea şantierului hidrocentralei Rm. Vâlcea, au fost descoperite de către membri ai cercului «Prietenii istoriei» de pe lângă filiala Arhivelor Statului, două capete statuare cioplite în piatră. Primul, de dimensiuni reduse – 16/13 cm – reprezintă un tip antropologic complet necunoscut în această zonă. Pe cap poartă un fel de cască de cosmonaut, în dreptul urechilor apărând două orificii asemănătoare unor căşti radiofonice”.
Pe 30 septembrie 1971, în ziarul central “România Liberă” ştirea aceasta este prezentată cu titlul: “Două capete inedite”, între care putem citi şi următoarele: “Interesul pentru cele două fragmente de figurine, se explică prin înfăţişarea cu totul originală, nemaiîntâlnită în vestigiile aflate pe aceste meleaguri”.
Un profesor, împătimit de istorie, a intrat în posesia acestor două capete misterioase şi, după o analiză minuţioasă a lor, publică în ziarul “Drum nou” din Braşov, pe 23 decembrie 1971, un articol intitulat “Cosmonaut extrapământean?”. Iată ce se spune în articolul respectiv:
“O sculptură în piatră, găsită pe teritoriul ţării noastre, în vecinătatea oraşului Rm. Vâlcea, reprezentând un cap de om, cu o cască de cosmonaut. Este singura piesă, singurul indiciu de pe teritoriul ţării noastre, în acest sens, lăsând la o parte anumite reprezentări în frescele din Biserica Domnească din Târgovişte şi bisericile Bucur şi Sf. Spiridon din Bucureşti, şi care atestă că vechii băştinaşi nu erau străini de domeniul astronauticii.
Tipul de om ce-l reprezintă sculptura nu se poate încadra, în niciun fel, în niciuna dintre rasele cunoscute nouă. Realizatorul lucrării nu a putut să plăsmuiască o asemenea figură din imaginaţie. Toate particularităţile căştii, precum şi întreaga fizionomie, ieşită cu totul din comun ca tip de om, ne călăuzesc opinia în sensul că lucrarea ar putea reprezenta o figură extraterestră.
Sculptura se prezintă în condiţii de conservare dosebit de bune. E lucrată în piatră de culoare gri, piatră fină, densă, grea, cu incluziuni de granule foarte fine de piatră de culoare albă, galbenă şi neagră.
Casca, ce acoperă capul în întregime, încadrează faţa deasupra sprâncenelor, cuprinzând urechile şi coborând sub bărbie. Faţa apare, astfel, rotundă. Casca are un fel de creastă, lată de 6 cm, şi care porneşte de pe frunte, se ridică până în creştet, apoi se pierde către ceafă. Această creastă se aseamănă cu cea de la căştile pompierilor.
Ceea ce constituie un semn de întrebare, este faptul că în dreptul urechilor are câte un orificiu adânc de 2 cm şi larg de 3,5 cm, iar în jurul lor se află un fel de pavilion circular asemănător cu o cască radio.
Faţa are un aspect straniu. Unghiul facial este de aproape 90°. Într-o măsură oarecare, ar avea asemănare cu tipul mongoloid. Sprâncenele sunt foarte groase, frumos arcuite, coborând până pe tâmple. Ochii bulbucaţi, semideschişi. Obrajii plini; de la rădăcina nasului porneşte înspre colţul gurii câte o cută adâncă. Buzele sunt foarte cărnoase, răsfrânte. Prin linia lor, gura imprimă întregii fizionomii un aer de mare energie, de siguranţă, de dominare”.
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
